Psihoterapie de Grup

Psihoterapia în grup îşi află sorgintea sa sanogenetică în satisfacerea nevoii de afiliere şi apartenenţă întruchipând valori socioumane profunde şi definitorii, care îl însoţesc pe ins în înteraga existenţă (Ionescu, 1995). În linii de maximă generalitate, psihoterapiile în grup sunt considerate “mijloace importante de a provoca schimbarea în comportament şi modificarea atitudinilor” (Walton,1983).

 

Marimea grupului terapeutic

 

Grupul de terapie este recomandat să fie constituit din 6-12 membri.

O mărime mai mică a grupului ar putea să nu conducă la crearea proceselor specifice de grup, mai exact să nu producă apariţia unei dinamici de grup.

 

Orice grup parcurge trei etape de dezvoltare:

 

  • etapa de constituire
  • etapa de funcţionare
  • etapa de disoluţie a grupului.

 

În ceea ce priveşte grupurile de dezvoltare personală, acestea vor putea avea un număr ceva mai mare de membri, preferabil nu mai mare de 12-15, astfel încât să nu fie încetinită dinamica de grup dar să existe suficiente modele, fiecare dintre participanţi constituindu-se ca potenţial model, aducându-şi propria contribuţie de la care ceilalţi pot învăţa.

 

Ritmicitatea si durata

 

Ritmul optim este saptamanal. Este important ca sedinta grupului sa se desfasoare in aceeasi zi a saptamanii, la aceeasi ora si in acelasi loc, cu durata intre 90 si 120 minute, in functie de numarul membrilor.

Durata trebuie mentinuta constant si respectata, ea devine un pattern comportamental semnificativ.

 

Rolul psihoterapeutului:

 

  • Ii ajuta pe membrii grupului sa-si atinga obiectivele de dezvoltare;
  • El poate fi tacut,poate provoca, brusca, incuraja sau revela;
  • Provoaca trairi si se exprima.

 

Factorii terapeutici de grup

 

Potrivit lui Yalom (2009), factorii sunt:

 

Inducerea speranţei: oamenii aleg să participe la o terapie/consiliere de grup pentru că speră ca viaţa lor să se îmbunătăţească.

Universalitate: mulţi dintre cei care intră în terapie/consiliere sunt covinşi că sunt unici din punct de vedere al inadecvării lor, că numai ei au anumite probleme, gânduri şi sentimente care îi torturează şi le fac viaţa neplăcută.

Informarea: inlude instruirea didactică referitoare la anumite condiţii, sfaturi şi sugestii din partea terapeutului sau a celorlalţi membri ai grupului.

Altruismul.”Dacă vrei să ajuţi un om, lasă-l să te ajute” a spus cândva un celebru prizonier american. Cei care intră în terapia de grup se simt adesea demoralizaţi şi simt că nu au nimic valoros de dăruit celorlalţi. Atunci când descoperă că pot fi totuşi de ajutor, se simt revigoraţi şi stima lor de sine creşte.

Îmbunătăţirea aptitudinilor de socializare: un grup terapeutic este, înainte de toate, un grup social, în  care mai mulţi indivizi interacţionează respectând anume norme.

Comportamentul imitativ: se spune adesea despre copii că îi imită pe adulţi. Ceea ce se spune mai rar este că şi adultii învaţă prin imitaţie. Observându-i pe alţii cum vorbesc, cum se comportă, cum îşi rezolvă anumite probleme, toţi subiecţii pot învăţa de la ceilalţi. Există posibilitatea de a învăţa de la cei care au mai mult succes în viaţa personală sau în interacţiunile cu ceilalţi, de la cei ce sunt respectaţi, fie ei membri ai grupului sau psihoterapeutul care conduce grupul respectiv.

Învăţarea interpersonală: reprezintă un factor deosebit de complex ce face referire la încadrarea umană socială (relaţiile sociale) a indivizilor şi diferenţierea faţă de animale.

Coeziunea grupului: mulţi oameni se simt izolaţi de semenii lor, incapabili să stabilească nişte relaţii cu adevărat semnificative, care să treacă dincolo de o interacţiune de suprafaţă. Pentru mulţi, prietenii sunt cei care reuşesc să suplinească această nevoie de comunicare ceva mai profundă, dar nu întotdeauna acest lucru este posibil, mai ales într-o societate care devine pe zi ce trece mai competitivă (şi stresantă).

Catarsisul: adesea confesarea problemelor personale către prieteni, doctor sau preot, îi ajută pe indivizi să se simtă mai bine. Acesta este catarsisul şi despre asta este vorba, în principiu, şi în terapia de grup. Această formă de terapie ajută indivizii nu numai să scape de problemă, oferindu-le un sentiment de eliberare momentană, ci le mai pune la dispoziţie un mijloc de care vor beneficia pe termen lung: acela de a exprima ceea ce simt, fapt care conduce la creşterea sentimentului de coeziune şi la optimizarea relaţiilor interpersonale.

Factorii existenţiali: se referă la acceptarea de către membrii grupului a unor adevăruri existenţiale ce joacă un rol important în terapia de grup, ca şi în cea individuală, întrucât reuşesc, sau cel puţin sunt ajutaţi în acest sens, de a se împăca cu datele existenţei sale.

 

Terapia de grup, indiferent de factorii terapeutici pe care îi pune în joc, este benefică tuturor celor care consideră că mai au ceva de învăţat de la viaţă şi de la oamenii din jurul lor.

 

Încheierea psihoterapiei în grup este sinonimă cu atingerea scopurilor acesteia.