Generalizari, desigur

Imi dau seama cat de usor ne deconectam de noi si cat de usor intram in situatii confuze sau “blocaje”. Si cum fara o cunoastere de sine ramanem acolo si ne vaitam.

 

Suntem oameni civilizati pentru ca suntem sau pentru ca traim intr-o perioada pe care o numim “civilizatie”? Ne grabim sa imbatranim, ne indreptam cu ochii pe ceas spre finalul vietii noastre.

 

Am trait “introducerea” in viteza, ne doream sa crestem mai repede, sa avem propriile noastre alegeri (ca si cum alegem noi si nu aleg altii pentru noi….), sa ne bucuram de familiile noastre, joburile noastre, prietenii, casa, masina….toate ale noastre. Si cate planuri ne-am facut, le-am obtinut prin munca sau nu si in loc sa ne bucuram de “cuprins”, trecem in viteza prin el sau peste el, suntem cu ochii pe “incheiere”.

 

Folosim aceleasi strategii oriunde: relatii, sex, vacante, joburi, prieteni, etc.

 

“Cuprinsul” in care se afla prezentul, viata, alegerile, miscarea, ajustarea, reajustarea, emotiile, relatia cu divinul, peste toate trecem in viteza.

Cam asa se intampla si in terapie. Vine clientul in criza (introducerea), afla cate ceva, mai ventileaza, mai inspira si respira (cuprinsul) si repede spre iesire (incheiere), gata, a iesit din criza si totul este iar minunat.

 

Partea de munca cu el, de prezent in care isi construieste viitorul si lasa in urma situatii care dor si care nu il ajuta pe termen lung abia in “cuprins” incepe. Si dureaza ceva timp sa aerisesti locul dureros.

 

Imi vine greu sa inteleg cum femei vin si vorbesc despre partenerii lor si cat sunt ei de ……si cum sunt……si de fapt, important este ceea ce vor ele. Ele sunt acolo pentru ele si nu pentru ei.

 

Am trait in situatii confuze atata timp, ani de zile, cum am putea crede ca in cateva sedinte de terapie, dintre care 2-3 minim ar fi evaluarea, putem avea rezultate cu care sa iesim din terapie?

 

Observ (cu parere de rau) femei care sunt adormite in viata lor si urmaresc precum un radar mesajele unor oameni de la care asteapta vindecarea  si observ la comentarii cum dau cu amin si cu doamne-ajuta si cu asa este si asa va fi.

Toate practicile spirituale ajuta, sunt sigura de asta. Doar ca noi avem nevoie sa stim cine suntem si cand ajuta aceste practici. In ce context si sa le adaptam adevarului nostru, binelui nostru.

 

Cred ca exista ingeri si ca unii dintre noi putem avea acces mai usor la mesaje sau semne. Doar ca simplul comentariu si simpla citire a lor, nu schimba ceva daca nu exista actiune. Si actiunea daca nu are o baza solida, adica de autocunoastere.

 

Ma intreb, cum am putea oare cere schimbarea in mai bine daca nu stim care este acest bine? Ce cautam, de fapt?

Ceea ce scriu sunt generalizari, desigur. Doar ca subiectele sunt reale.

 

Avem o frica sufocanta de a petrece timp cu noi, de a ne scufunda in interiorul nostru. Da, am auzit si eu ca in adancul sufletului sunt balauri. Si sunt gata sa ne inhate, sa ne tina prizonierii lor. Si am mai auzit ca in interiorul nostru este bezna. Si ca este periculos sa vrei sa aprinzi lumina.

 

Cateodata, unii dintre noi riscam, rupem regulile astea impuse de societate, de familie, de parteneri si in primul rand de noi si aprindem o lumina usor palida, sa nu deranjam si sa nu vedem prea multe dintr-o data.

Acest moment este unul plin de curaj, de putere si de inceput de viata.

Acest moment este unul care merita recompensat. Este acea respiratie a unui copil care vede pentru prima data lumina vietii.

Este aerul pe care il primim dupa o lunga perioada de sedere sub apa.

Ma intreb, oare cum ar fi sa respiram cu totii? Sa ne umplem plamanii cu viata?

 

 

 

 

 

 

Commentarii

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather